Prima pagină
Mircea Grigorescu
Viața din casele mici, adesea unifamiliale, ale cartierelor Bucureștiului interbelic nu corespunde cu imaginea construită de regimul socialist despre ea. Imagine înecată în sărăcie și lipsuri, pe care, din nefericire, mentalul colectiv încă o păstrează. Un fals istoric, menit să justifice demolarea cartierelor de case, aflate în proprietate privată, și înlocuirea lor cu blocuri, aflate în proprietatea statului, în care aproape toți locatarii, inclusiv foștii proprietari ai caselor, plăteau chirie.
În aceste case locuiau muncitori, profesori, funcționari, meseriași, învățători, medici, comercianți, militari, meșteșugari, angajați ai C.F.R sau ai Regiei Monopolurilor, oameni de diverse etnii și confesiuni, cu rădăcini în locul respectiv de generații sau recent veniți din toată țara sau chiar din străinătate. Familii cu o stare materială medie, preocupate de îmbunătățirea propriilor condiții de viață, în limita resurselor de care dispuneau. Adesea doritori de „la modă” în domeniul arhitecturii, chiar dacă la scară mai mică, așa cum ne demonstrează fondul construit încă păstrat sau cunoscut. Oameni care căutau să se îndepărteze de viața rurală, inclusiv când realitățile epocii nu le permiteau să o facă în totalitate.
În perioada interbelică, cartierele se dezvoltau, iar locuitorii lor aveau nevoi sociale și culturale de care astăzi poate că suntem mirați. Dincolo de cârciumi și prăvălii de cartier, începând cu anii 1920, apar ateliere fotografice și chiar cinematografe de cartier. Ca alternativă mai accesibilă la cele din centru. Lucru care spune mult despre potențiala clientelă.
Arhiva de Fotografie
media advertising
