În iarna anului 1929, Marea Neagră a „tăcut”. A fost o iarnă atât de cumplită în România, încât marea a înghețat pe o distanță de 15 kilometri în larg, de la mal. Vapoarele au rămas blocate în gheață ca într-o menghină albă, iar echipajele coborau pe scări de frânghie și mergeau pe jos până la cazinoul din Constanța pentru a-și face provizii. Dar detaliul cu adevărat terifiant a fost migrația lupilor. Din cauza gheții solide care a unit Delta Dunării de uscat, haite de lupi înfometați au traversat marea înghețată și au intrat în orașele de la mal, vânând animalele din curți. A fost una dintre puținele dăți în istorie când marea nu a fost o barieră, ci un pod pentru prădători.
Situația navelor prinse în larg a fost dramatică. Marinarii de pe vasele comerciale s-au trezit izolați într-un deșert alb, neputând să se deplaseze nici înainte, nici înapoi. Coca navelor era supusă unei presiuni enorme din partea gheții, existând riscul real ca aceasta să fie zdrobită. Echipajele au fost nevoite să raționalizeze sever alimentele și combustibilul, deoarece nimeni nu știa cât va dura blocada albă impusă de natură.
În ciuda pericolului și a frigului, locuitorii din Constanța au ieșit pe gheață pentru a imortaliza momentul. Există fotografii de arhivă care arată oameni plimbându-se, patinând sau chiar mergând cu sania la kilometri distanță de țărm, în dreptul Cazinoului. Marea devenise un parc imens, o extensie a promenadei, dar sub stratul de gheață, curenții rămâneau puternici și imprevizibili, reprezentând un risc constant pentru cei prea curajoși.
















