Bautura preferata a protipendadei bucurestene in perioada interbelica era Svartul.
„Re╚Ťeta de preparare a ╚Övar╚Ťului era c├ót se poate de simpl─â. ├Än 10-15 litri de ap─â fiart─â se puneau cafea m─âcinat─â ╚Öi cicoare ├«n cantit─â╚Ťi egale, apoi, amestecul se strecura, pentru a fi gata de servit.

Odat─â preparat, ╚Övar╚Ťul se servea dintr-o cup─â de metal alb─â, frumos decorat─â, asemenea celor din cafenelele vieneze. Al─âturi, pe tav─â, se afla ├«ntotdeauna o ce╚Öcu╚Ť─â albastr─â de cobalt, ├«nso╚Ťit─â de linguri╚Ť─â, buc─â╚Ťele de zah─âr cubic ╚Öi un pahar cu ap─â rece. Pentru acest r─âsf─â╚Ť, bucure╚Ötenii pl─âteau suma modic─â de 7-8 lei.

La Corso, unde se spune c─â se g─âsea cel mai bun ╚Övar╚Ť bucure╚Ötean, puteau fi v─âzu╚Ťi adesea Tudor Vianu, Al. Rosetti, N. D. Cocea, Ion Vinea sau Emil Cioran. ├Än schimb ├«ns─â, Ion Barbu r─âm─âsese unul dintre clien╚Ťii fideli ai cafenelei Cap╚Öa. ÔÇ×O bun─â parte din timp ╚Öi-o petrecea aici, cu ochii pe c├óte un petic de h├órtie plin─â de cifre ╚Öi simboluri ╚Öi cu m├óna pe creionÔÇŁ.

Istoria in alb si negru

Cel mai bun ┼čvar┼ú se bea nu la Cap┼ča, ci la Corso, cafenea deschis─â de papa Finkelstein, frecventat─â la r├óndul ei de oameni cunoscu╚Ťi ai lumii literare, ca Ion Vinea, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, ┼×erban Cioculescu, Vladimir Streinu, dar ┼či de Eliade, Cioran sau ┼óu┼úea. Cioran avea s─â fac─â mereu, la Paris, nostalgice referiri la raiul pierdut al cafenelei Corso, unde fusese introdus de ┼óu┼úea, prietenul pe care ├«n continuare, mul┼úi ani dup─â ce p─âr─âsise ┼úara, ├«l considera genial. Iat─â o ampl─â descriere a acestui local, disp─ârut in 1939:

Luxosul local de pe Calea Victoriei, cu mesele ├«ncadrate ├«n loji de catifea, sub o rev─ârsare de lumini, este peste drum de Palat ┼či ├«n vecin─âtatea gr─âdinii Ateneului, la doi pa┼či de c─âminul studen┼úesc Vasiliu-Bolnavu, unde locuia Cioran. [ÔÇŽ] Reprezenta un patrulater perfect de vast─â ├«ntindere, mobilat ├«n stil vienez, cu mesele ├«ncadrate de loji tapisate ├«n catifea vi┼činie ┼či tavanul ├«nstelat cu l─âmpi de Murano. Un ┼čir de ferestre mari se ├«nsirau statuar ├«n peretele ce d─âdea spre Palat, un altul la fel ├«n cel dinspre gr─âdina Ateneului. Se intra ├«n local printr-o u┼č─â rulant─â situat─â la locul de ├«nt├ólnire al acestor doi pere┼úi ┼či, ajuns ├«n─âuntru, ├«naintai pe culoarul circular care desp─âr╚Ťea lojile proptite-n ziduri de cele grupate ├«n centrul localului, p├ón─â la masa pe care ┼úi-o alegeai. La mijlocul peretului din fund, trei u┼či: una ducea la toaletele de la subsol, alta la buc─ât─ârie, iar cea aflat─â ├«ntre ele, la etajul de sus, sala mare de jocuri , ├«nzestrat─â cu mese de biliard clasic ┼či biliard american ┼či cu mesele obi┼čnuite la care se juca ┼čah, table etc.┬áÔÇô i se spunea Corso oriental ÔÇô , unde ┼čtiu c─â am urcat o singur─â dat─â, din pur─â curiozitate. ├Än sala de jos, o mas─â a presei, a arti┼čtilor ┼či a scriitorilor, plasat─â ├«n fund, la st├ónga, f─âcea pandant cu o alta, situat─â de cealalt─â parte a localului, care era masa ardelenilor. Aici, la aceast─â mas─â, tr─âgea totdeauna Petre ┼óu┼úea, ┼či intrarea lui Cioran la Corso prin el s-a f─âcut.[5]

1 COMENTARIU

Las─â un r─âspuns