Personagii de Bucuresci- Bogdan Alexandru Pitești

0
431
  • Krikor H. Zambaccian — „Alexandru Bogan-Pitești era plămădit dintr-un aluat de contraste la care au contribuit ĂŽn egală măsură geniul răului și cel al binelui. Era ĂŽn acest personaj un amestec de senior și plebeu, de creștin și păgân, de tiran și revoltat. Cinic și duios, generos pe de-o parte, escroc pe de alta, Al. Bodan-Pitești savura abjecția pe care o servea cu cinism. Al. Bogdan-Pitești iubea libertatea ĂŽn gradul ĂŽn care ar fi putut abuza de ea. Și acest om, anarhic față de orânduielile lumești, nu recunoștea decât o singură ierarhie: talentul.” (sursa, Krikor H. ZambaccianÎnsemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, Capitolul VIII, 1957)

  • Tudor Arghezi — „La 27 aprilie [1947] se ĂŽmplinesc douăzeci și cinci de ani de la moartea acelui om excepțional care s-a numit Alexandru Bogdan- Pitești, excepțional pe toate dimensiunile lui excepționale: și bune și foarte rele. Natură dinamică și de devoțiune, el n-a avut răgazul singurătății unei opere literare, dar energiile, marea lui dăruire, un optimism imens și o camaraderie unică au fertilizat pe cincizeci de ani și artele și literatura.”

  • Gala Galaction — „Casa lui Bogdan-Pitești! De când a murit el, au dispărut cu desăvârșire acei câțiva metri pătrați, care reprezentau, ĂŽn inima Bucureștiului, Atena și Parisul. Domnea o libertate de spirit uluitoare. Bogdan Pitești, a cărui instituție nu a avut pereche (și nici nu mai văd alta ĂŽn jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene. Și, ĂŽntr-adevăr, așa cum crezuse ĂŽn geniul lui Luchian, Bogdan-Pitești crezuse ĂŽn cel al lui Arghezi – și este suficientă invocarea acestor două nume spre a da măsura gustului și intuiției sale.”
  • Benjamin Fundoianu — „Numai la Bogdan Pitești puteai să bei cafea ĂŽntre Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi ĂŽntre Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată și trivială, își găsea, ĂŽntre pereții ornați, adevăratul cadru. Inteligența lui Bogdan priveghea ĂŽntre noi, gata de replică, neprevăzută, ageră. ( … ) Pe urma lui rămâne cea mai frumoasă colecție de artă românească din câte avem. Și e prea mult. Poate ÂŤrămâneÂť ceva de pe urma oamenilor care au ÂŤexistatÂť ĂŽn adevăr?”

Lasă un răspuns